Guvernul pregătește schimbări cu scopul de a reduce perioada de timp necesară pentru atragerea de capital, precum și pentru asigurarea unei protecții sporite a acționarilor în societățile listate pe piața reglementată, prin introducerea unor prevederi exprese referitoare la drepturi legate de aplicarea metodei votului cumulativ ale acționarilor care dețin individual sau împreună 5% din capitalul social. De asemenea, vor fi cote minime din perspectiva genului în cadrul organelor de conducere, precum și acordarea, în cadrul procesului de selecție, de prioritate candidatului aparținând sexului subreprezentat.
Țigaretele rămân produsele din tutun favorite ale românilor, reprezentând 97% din consumul total, urmate de produsele de tutun încălzit (2,5%), tutun vărsat (0,25%), trabucuri și țigări de foi (0,21%).
Adoptarea controversatei Ordonațe de Urgență 114 din 2018 a bulversat piața concurențială a gazelor din România, atât în ceea ce privește consumul, cât și prețurile. OMV Petrom s-a folosit de relația privilegiată pe care o are cu compania mamă, OMV, și și-a majorat importurile pentru a compensa penuria existentă în prima parte a anului trecut pe piața internă. Astfel, și-a majorat cota de piață de la 28% în martie 2019 la 40% în martie 2020, reiese din lista privind privind stocul minim de gaze naturale pentru 2020.
Premier Energy SRL, Tinmar și CEZ Vânzare SA se numără printre companiile furnizoare care au profitat de pe urma liberalizării pieței gazelor, cel puțin potrivit Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), care stabilește în fiecare an cantitățile obligatorii de înmagazinat pe baza livrărilor efectuate în anul precedent.
ENEL, prin companiile sale de furnizare a energiei electrice (ENEL Energie și ENEL Energie Muntenia), rămâne în continuare liderul pieței de furnizare a energiei electrice către clienții finali, cu o cotă de piață de 21% la finalul lunii octombrie a anului trecut, relevă ultimele date analizate de Profit.ro.